fbpx

Perspectiva participanților la cursul de „Concepte de conformare seismică a structurilor de beton”

[Interviu] Dr. ing. Mihai Pavel: Ce înseamnă profesia de inginer proiectant de structuri, care este rolul asociațiilor profesionale și ce proiecte există în ingineria civilă
26/01/2021
Etabs Basics Step by Step: Perspectiva participanților la curs și impresiile lor în urma acestuia
25/02/2021
Show all

Perspectiva participanților la cursul de „Concepte de conformare seismică a structurilor de beton”

Foto by freepik.com

Perspectiva participanților la cursul de „Concepte de conformare seismică a structurilor de beton”. Cum au văzut ei beneficiile acestuia și cu ce impresii au rămas după urmarea sa?

Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, în colaborare cu CSi România, au desfășurat în data de 27 ianuarie 2021 cursul online intitulat: Concepte de conformare seismică a structurilor de beton. Acesta a vizat creșterea și dezvoltarea cunoștințelor în domeniul ingineriei structurale a tinerilor care își doresc o carieră în domeniu. Susținut de lect. conf. dr. ing Viorel Popa și dr. ing. Mihai Pavel, în cadrul său au fost abordate sesiuni de curs și aspecte generale ale subiectului, la final având loc o sesiune specială de discuții, întrebări și clarificări.

Formatul online a constituit o noutate a desfășurării unor astfel de cursuri, majoritatea lor având loc până acum în format „on site”. Cu toate acestea, mediul digital nu a scăzut eficiența acestuia, după cum au remarcat și participanții. Am vorbit cu câțiva dintre ei la finalul cursului, pentru a vedea cu ce impresii au rămas, ce au învățat și ce tematici ar vrea să aprofundeze în viitor.

CSi: Cum ai simțit experiența cursului în varianta online, comparativ cu un curs “on site”?

S.: Cursul online are avantaje când vine vorba de mobilitate și acces. După părerea mea, cursul online s-a ridicat la nivelul cursului on site. Am fost plăcut surprins să vad ca a avut o desfășurare foarte dinamică, mai ales în partea a doua a acestuia. 

F.: A fost o experiență plăcută, având în vedere faptul că, în cazul în care cursul era on site, nu puteam să particip la acesta.

M.: Experiența a fost plăcută, plină de informații. Sunt sigur că on site era mai bine, dar nu cred că diferența ar fi fost semnificativă.

CSi: Cât de util consideri că este acest format online al cursului?

T.: Foarte util, prin prisma faptului că permite accesul fără deplasare, astfel că sunt atrași mai mulți participanți.

S.: Foarte util, mai ales când vine vorba de accesibilitate. Sunt de părere că AICPS ar trebui să organizeze cât mai multe cursuri online, mai ales în această perioadă, dar și în viitor.

A.: Având în vedere că poți afla informații noi și îți îmbunătățești cunoștințele, consider că este chiar util.

CSi: Care sunt cele mai importante 3 lucruri cu care ai rămas după acest curs?

A.: Aspectele privind posibilitatea proiectării la clasa DCL, cele referitoare la armarea cuzinetului la parte inferioară/superioară, analiza de ansamblu/structurală a clădirii și în funcție de amplasarea elementelor nestructurale.

S.: Conceptul armăturilor de colectare din planșee. Dezvoltarea de forțe tăietoare foarte mari la nivelul planșeului de la cota 0 în cazul pereților care se continuă la subsol. Un oarecare grad de clarificare în legătura cu clasele de ductilitate.

T.: Conceptele de alcătuire conform P100-1, armarea cuzineților, aspectele discutate despre componentele nestructurale (compartimentări) în structuri pe cadre.

CSi: Care dintre cei 2 lectori te-au inspirat cel mai mult și de ce?

M.: Ambii lectori au fost inspiraționali, probabil datorită experienței acumulate de aceștia de-a lungul timpului.

F.: Domnul Viorel Popa m-a inspirat prin cunoștințele vaste pe care acesta le-a obținut în timp și prin răbdarea cu care a parcurs și a răspuns la toate întrebările noastre.

A.: Amândoi lectorii au explicat foarte bine și au oferit informații utile, dar, bazându-mă pe timpul dedicat de fiecare, pot spune că Viorel Popa a avut un plus pentru mine.

CSi: Cât de mult vei pune în practică ceea ce ai învățat la acest curs?

T.: Cât de des voi avea ocazia de a realiza acest lucru.

C.:Pot spune că am făcut-o deja, comandându-mi în urma cursului câteva cărți scrise de domnul Viorel Popa.

S.:În viitorul apropiat probabil nu foarte mult, dar la un moment dat mă voi întoarce în România și sper să îmi fie atunci de folos. Până în acel moment, încerc să mă mențin la curent cu ceea ce se întâmplă în acest domeniu în țară și să acumulez cât mai multe cunoștințe despre proiectarea seismică (și nu numai).

CSi: Ce mesaj ai transmite tinerilor ingineri referitor la participarea la astfel de evenimente?

F.: Le-aș spune că aceste câteva ore de socializare și de aprofundare a cunoștințelor unor oameni cu atât de multă experiență sunt un aspect foarte important în evoluția noastră. I-aș îndemna să participe la cât mai multe evenimente.

S.: Îi încurajez să participe la cât mai multe cursuri și să pună cât mai multe întrebări. Cum spuneam și mai devreme, cursurile online au marele avantaj al accesibilității.

T.:Foarte importante, parte din formarea profesională continuă, aspect indispensabil pentru domeniu.

CSi: Care sunt îmbunătățirile pe care ni le recomanzi să le implementăm pentru viitoarele cursuri?

M.: Să fie mai dese, să aibă aplicabilitate în practica curentă și să țină cont de rata de intersectare cu acea problemă (ca exemplu, a fost un curs pentru izolarea bazei, iar astfel de cursuri sunt mai rar întâlnite). Conceptele de conformare structurală sunt necesare la orice început de proiect.

S.: O agendă a cursului stabilită pe intervale orare. Luând în considerare conținutul cursului și durata sa, s-ar putea ca unele persoane să nu aibă timpul necesar să participe la tot cursul, ci doar la o parte.  Materialul prezentat la curs să fie distribuit pe mail tuturor participanților, însoțit de o bibliografie pe subiectul discutat.  

T.:Preluarea întrebărilor pentru masa rotundă în prealabil, astfel încât la momentul dezbaterilor să existe o planificare conform căreia să se desfășoare discuțiile.

Acesta este doar o parte a feedback-ului primit de la participanți, iar nota sa general pozitivă ne-a convins în privința utilității organizării în continuare a unor cursuri similare. Un obiectiv principal al CSi România este susținerea tinerilor ingineri la începutul carierii lor. Urmărește-ne pe pagina de Facebook sau Linkedin pentru a afla mai multe detalii despre activitățile noastre și pentru a te menține informat cu privire la cursurile pe care le vom desfășura în continuare.